CURTEA DE ARBITRAJ COMERCIAL INTERNAȚIONAL
Curtea de Arbitraj
Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie
a României a fost înfiinţată în anul 1953 în scopul soluţionării
litigiilor de Comerţ exterior.
Prin Legea
nr. 335 din 3 decembrie 2007, Curtea de Arbitraj
a fost reorganizată ca instituţie permanentă de arbitraj -
fără personalitate juridică - pe lângă Camera de Comerţ şi
Industrie a României, pentru administrarea arbitrajului internaţional
şi intern.
Potrivit Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, aceasta oferă următoarele servicii: arbitraj, consultanţă procedurală, cooperare internaţională, studii şi cercetare în domeniul arbitrajului, cooperare internă în cadrul sistemului arbitral cameral român.
Arbitrajul pentru soluţionarea litigiilor comerciale internaţionale şi interne, competenţa fiind stabilită în baza înţelegerii convenite de comercianţi în contracte sau acte adiţionale;
Consultanţa procedurală este asigurată gratuit de personalul de specialitate al Curţii de Arbitraj la sediul Curţii, telefonic sau prin corespondenţă;
Cooperarea internaţională cu instituţii şi organizaţii similare de arbitraj din alte ţări, în vederea stabilirii sau dezvoltării unor relaţii de conlucrare. Participarea la/şi organizarea de conferinţe, reuniuni, forumuri şi seminarii internaţionale;
Studierea şi cercetarea legislaţiei arbitrale internaţionale şi a legii aplicabile litigiilor;
Cooperare cu Comisiile de Arbitraj din cadrul sistemului camerelor în promovarea arbitrajului şi jurispridenţei.
ARBITRAJUL COMERCIAL
Potrivit Regulilor de procedură arbitrală proprii, Curtea soluţionează în drept sau în echitate litigii civile sau comerciale internaţionale, în baza convenţiei arbitrale încheiate de părţile în contract. Curtea de Arbitraj soluţionează de asemenea litigii comerciale şi civile interne.
Clauza de arbitraj recomandată de Camera de Comerţ şi Industrie a României pentru a fi inclusă în contractele comerciale
Orice litigiu decurgând din sau în legătură cu acest contract, inclusiv referitor la încheierea, executarea ori desfiinţarea lui, se va soluţiona prin arbitrajul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în conformitate cu Regulamentul de organizare şi funcţionare al Curţii, cu Regulile de procedură ale acestei Curţi, cu art. 4 al Convenţiei Europene de arbitraj comercial şi internaţional încheiată la Geneva la 21 aprilie 1961."
Any dispute under or related to this agreement, including with respect to the execution, performance or termination hereof, shall be settled by means of arbitration, by the Court of International Commercial Arbitration of the Românian Chamber of Commerce and Industry, in compliance with the Court Organization and operation rules, with the Court procedural rules, with art. 4 of the European Convention on International commercial arbitration, signed in Geneva, on April 21st, 1961."
Părţile pot de asemenea stipula în clauza numărul arbitrilor şi locul arbitrajului. în cazul arbitrajului internaţional, ele mai pot stipula limba utilizată în dezbateri şi în inscrisurile depuse, precum şi legea aplicabilă fondului litigiului.
Soluţionarea litigiilor de către Curtea de Arbitraj prezintă urmatoarele avantaje:
- sentinţele sunt definitive şi obligatorii pentru părţi; ele se bucură de o largă recunoaştere internaţională, România, alături de alte peste 100 state, a ratificat Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine, încheiată la New York, în 1958;
- competenţa specializată a arbitrilor – arbitrii Curţii de Arbitraj sunt specialişti cu înaltă calificare în domeniul dreptului şi relaţiilor comerciale internaţionale şi ei pot fi aleşi de către părţi de pe Lista de arbitri;
- confidenţialitate – şedinţele de judecată nu sunt publice, nici o persoană nu are acces la informaţiile privind activitatea de soluţionare a litigiilor Curţii de Arbitraj;
- rapiditate – procedura arbitrală se desfăşoară pe parcursul a cel mult 12 luni în arbitrajul internaţional şi 6 luni în cel intern;
- costuri reduse – taxele de arbitraj sunt exprimate procentual, regresiv, pe tranşe, la valoarea obiectului litigiului, potrivit Normelor privind taxele şi cheltuielile arbitrale; de asemenea, în arbitrajul intern, taxa arbitrală include şi onorariile arbitrilor.
Curtea de Arbitraj are în structura sa 122 de arbitri români înscrişi pe o Listă a arbitrilor şi dispune de o Listă de arbitri străini cuprinzând 48 de persoane.
REGLEMENTĂRI
Legea nr. 335 privind Camerele de Comerţ din România, publicată în Monitorul Oficial nr. 836 din 6 decembrie 2007
Convenţia Europeană De Arbitraj Comercial Internaţional încheiată la Geneva, la 21 aprilie 1961 şi ratificată de România prin Decretul nr. 281/25 iunie 1963 publicată în Buletinul Oficial al R.S.R. nr. 12/25 iunie 1963
Regulament de Arbitraj al Comisiei Naţiunilor Unite pentru Drept Comercial Internaţional aprobat la 28 aprilie 1976
Reguli de procedură arbitrală
Clauza compromisorie recomandată de Camera de Comerţ şi Industrie a României pentru a fi inclusă în contractele comerciale
Formular de compromis recomandat de Camera de Comerţ şi Industrie a României
Norme privind taxele şi cheltuielile arbitrale
Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României
Regulamentul Colegiului Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional
Codul de procedură civilă - Cartea a IV-a "Despre arbitraj"
|